Cosulețe pentru aperitive deosebite
Cosulețe pentru aperitive fac de ceva vreme în casă. Un timp le cumpăram gata facute, din diverse magazine dar nu eram pe deplin mulțumită. Ba găseam multe rupte în cutie, ba rămâneau tari, ba nu aveau gust. Așadar, am zis ca trebuie sa le fac eu, acasă. Mi-am cumpărat o presă pentru cosulețe ( se fac mult mai rapid decât in cuptor) si am inceput sa testez retete. La început, ba imi ieșeau ba fragede, ba se lipeau, etc…a durat destul până am ajuns la acest rezultat care ma mulțumește. Sunt si gustoase, aspectuoase si nu se lipesc de formă. În plus, Pot fi făcute si cu 5-7 zile înainte de umplere, apoi se păstrează în cutie închisă ermetic.
Ce putem face cu aceste cosulețe?
Eu le folosesc des la platourile mele cu aperitive. Pun in ele diverse umpluturi , cum ar fi: salată de conopidă , pastă de pește, crema de brânză, etc. Ca asigur ca vor avea un aspect deosebit, dar vor fi apreciate si ca gust.
Este important sa nu le coacem prea mult, ca sa fie arse. Bineinteles ca nu le dorim nici crude pentru că vor face mucegai în câteva zile. Pierdeți putin timp pana le obțineți, dar sigur merită .
Cu aceste cosulețe veti da aperitivelor voastre o notă de rafinament și eleganță. Trebuie doar să le încercați.
Dacă le doriți mai diferite puteti adauga in aluat 1-2 lingurite de seminte de mac, verdeturi uscate, boia de ardei, etc. Sigur o sa impresionați cu ele de fiecare dată.
Pasi
- Pasul 1
Aceste cosulețe aperitiv sunt tare gustoase si aspectuoase . Pentru a le face vom face astfel: intr-un bol punem faina, drojdia, sarea si chimenul si amestecăm bine. Imaginea 1
- Pasul 2
Apoi adăugăm untura si oul si omogenizam bine . Imaginea 2
- Pasul 3
Punem treptat iaurtul si frământăm aluatul până capătă consistența elastică și nu se mai lipește de pereții vasului în care frământăm. Imaginea 3
- Pasul 4
După ce am frământat bine aluatul, formăm o bilă din el, acoperim cu o folie alimentară și il lăsăm la rece în frigider pentru 30 minute. Imaginea 4
- Pasul 5
După cele 30 de minute de stat la rece, scoatem aluatul si formăm bile potrivite in funcție de dimensiunea formei în care vor fi coapte. Imaginea 5
- Pasul 6
Punem presa pentru cosulețe la încins pe aragaz si o întoarcem pe ambele părți. Cand este fierbinte bine, pulverizam putin ulei ( doar la prima tură de cosulețe , apoi nu mai este necesar), punem bilele de aluat în fiecare cavitate si strângem bine presa. Imaginea 6
- Pasul 7
Întoarcem presa pe ambele părți si lăsăm să se coacă pana devin aurii la culoare. Imaginea 7
- Pasul 8
Le scoatem intr-un vas si repetam operatiunea până coacem toate cosuletele. Imaginea 8
- Pasul 9
După răcire sunt gata de umplut cu diverse umpluturi ( mai jos va dau si exemple). Imaginea 9
Borcsa Vetuta
februarie 7, 2021 @ 4:41 am
Bună.navigînd pe internet am dat de aceasta rețeta ce mă intereseaza pe mine aceste cosulete .aș dori sa va intreb ele sint fragete după umplere .si cit timp pot să le pastrez în cuti ermetice sau pungi de hîrtie.multumesc pentru reteta ,am sa o incerc azi.
Crina Matei
februarie 8, 2021 @ 1:22 pm
Da, sunt fragede. Eu le-am ținut și 2 săptămâni în cutie închisă ermetic