Pasi
- Pasul 1
Fierbem cartofii în coajă, îi răcim, curățăm și îi zdrobim într-un bol. Adăugăm parmezanul ras și omogenizăm.
Imaginea 1 - Pasul 2
Punem oul și verdețurile ( eu am pus mărar și pătrunjel dar merge foarte bine cu spanac, leurdă, etc) în vasul de la blender și le mărunțim împreună.
Imaginea 2 - Pasul 3
Adăugăm amestecul peste cartofi, punem sare, piper alb și omogenizăm.
Imaginea 3 - Pasul 4
Adăugăm făina și amestecăm până ce aluatul se desprinde frumos de pe marginile vasului. Mie mi-a mers cam 150g de făină dar depinde de mărimea oului, de cât de apoși sunt cartofii, etc
Imaginea 4 - Pasul 5
Lăsăm aluatul obținut să se odihnească 10 minute.
Imaginea 5 - Pasul 6
Pe o planșetă presărată cu făină, împărțim aluatul în 3 părți și îl modelăm în 3 batoane de dimensiuni egale.
Imaginea 6 - Pasul 7
Tăiem gnocchi de aproximativ aceiași dimensiune.
Imaginea 7 - Pasul 8
După ce i-am tăiat îi punem pe o tavă presărată cu făină pe care o mișcăm din când în când, astfel gnocchi vor avea făină pe toate părțile și nu se vor lipi unul de altul.
Imaginea 8 - Pasul 9
Punem apă cu sare la fiert iar când fierbe adăugăm gnocchi unul câte unul . Când se ridică la suprafață, sunt fierți și îi scoatem cu o paletă.
Imaginea 9 - Pasul 10
Pentru sos călim ceapa în ulei, adăugăm carnea tocată și puțină apă și lăsăm să fiarbă.
Imaginea 10 - Pasul 11
Când carnea este fiartă, punem sosul de roșii și amestecăm bine.
Imaginea 11 - Pasul 12
Condimentăm după gust. Eu am pus sare, piper, busuioc uscat, rozmarin măcinat. Mai adăugăm apă daca este nevoie.
Imaginea 12 - Pasul 13
Așezăm gnocchi pe farfurie, punem sos deasupra, radem puțin parmezan și servim cu poftă.
Imaginea 13












By