Savoare de Crin

Fursecuri fragede cu cireșe confiate

Fursecuri fragede cu cireșe confiate pregătesc destul de des în casă.  Îi plac copilului,  dar și nouă,  adulților.  Sunt fragede de se topesc pur și simplu în gură.  Le pot face sub diferite forme,  astfel mereu sunt “altfel” .

Pentru a obține  formele folosesc un pistol pentru astfel de fursecuri. Și mama avea unul când eram copil iar noi eram fascinați de modul lor de obținere. Ne bucuram la fiecare fursec format si mereu voiam să facem si noi. Este foarte practic un astfel de pistol.

Aici găsiți exact aceiasi presă pentru fursecuri pe care am folosit-o eu, dar și multe alte modele.

Acest tip de fursecuri fragede se păstrează foarte bine. Le puteti face cu mult timp înainte ( de Sărbători,  de exemplu) și le păstrați în cutie metalică închisă ermetic.  Stau foarte bine. În ceea ce privește decorul, imaginația voastră poate fi aplicată aici. Le puteti da prin ciocolată,  puteti presăra fulgi de cocos, alune sau fistic mărunțit, se pot adauga cireșe confiate,  merișoare,  etc. Orice variantă ati alege, vor avea mare succes.

În aluat eu am pus o parte de untură tocmai pentru a le da fragezime.  Va sfătuiesc să păstrați reteta, deși ele merg foarte bine facute doar cu unt. Alegerea vă apartine.

Modul de coacere este clasic, direct in tavă ( sau pe dosul tăvii), fără hârtie de copt. Se fac rapid iar aluatul nu necesită tehnici de pregătire speciale. Nu lăsați să se coacă fursecurile prea mult. Trebuie să prindă culoare doar putin pe margini.

Poate încercați si aceasta reteta de biscuiți simpli dar deliciosi!

 

Exit mobile version