Cheesecake copt cu sos de fructe de pădure

Cheesecake copt am vrut să fac de mult timp si tot am amânat. Acum însă, a sosit momentul. Mie imi place tare mult așa, față de cel fără coacere. Este cremos si bun. Iar sosul de fructe de pădure îl face deosebit. Pur si simplu îl transformă.
După cum ați văzut în rețetă, nu am folosit biscuiți măcinați si amestecați cu unt, pentru blat, ci am preferat să fac aluat pentru un blat-biscuite, mare. A fost o idee tare bună, aluatul ă crescut frumos si s-a copt bine. Asa că, pe viitor voi rămâne la această variantă.
La crema de brânză am folosit brânză de vaci îndulcită, Pilos, de la lidl ( cea la găletușă de 1kg). Foarte bună este pentru deserturi. În locul acesteia puteti folosi si alt tip de crema de brânză, natur. În acest caz poate o sa trebuiască pus mai mult zahar ( cea de la lidl fiind îndulcită).
După coacere, este important sa stea sa ajunga la temperatura camerei, apoi câteva ore bune in frigider. Iar servit cu sos de fructe, pur si simplu se transformă intr-un desert deosebit, savuros si sănătos. Dacă îl păstrați 2-3 zile în frigider până la servire, trebuie sa aveti in vedere să il acoperiți ca sa nu se usuce .